A fost odată un moment… la fel ca oricare altul, cel puțin în anumite privințe. Eram în fața telefonului. Aveam două recomandări de psihanaliști de la un coleg de breaslă. Tocmai îmi reașezam pașii pe meleagurile românești. La propriu. Revenisem din America de vreo câteva luni. Mă pregăteam să-mi reiau seminariile cu studenții… după un an sabatic. Îmi simțeam lacurile interne dezăgăzuite și eram confuză. Prea multe schimbări în atât de scurt timp. Și în plan personal și în plan profesional. Am tras aer adânc în piept. M-am uitat la numele de pe ecran. Nu-mi spuneau nimic niciunul dintre ele. Am luat o monedă. Dacă pică fața, îl sun pe X. Dacă pică verso, îl sun pe Y.
Așa că am dat cu banul. M-am zgâit cam 10 minute la numele ales de hazard, aș spune acum și de noroc. L-am întors pe toate fețele. M-am jucat cu el. Precum copiii. Am sunat. Ziua nu a mai fost una ca oricare alta. A început să fie luminată de razele unei voci… una pe care aveam să o aud timp de șase ani… ca pe o parte din mine…
Și tu ca și mine
Nu mi-a fost ușor să mă hotărăsc. Adunasem ceva ani de ședințe de comunicare individuală sau de psihoterapie de grup, citisem sute de cărți de specialitate, însă cumva, deși aveam ceva saci de informații despre mine, mă înfrigura un fel de absență. Ceva esențial lipsea. Și mi-era și frică. Să nu descopăr că sunt defectă iremediabil. Că nu am nicio șansă. Să fac sens și să adun piesele de puzzle într-un tot coerent. Da, mi-era teamă de umbrele pe care le simțeam ițindu-se din adâncuri, la fel cum ar putea să ți se întâmple și ție. Când te gândești aiurea. La a cere sprijin unui necunoscut. Să te ajute să desțelenești ițele către varianta ta autentică, întreagă, necenzurată.
M-am întrebat ulterior ce m-a împiedicat să-mi încep analiza mai devreme. A fost de departe una dintre cele mai bune alegeri. Atunci m-am ales pe mine, de fapt.
Prin urmare, nu pot decât să îți spun că, acum, privind în urmă, consider că secunda în care am luat ezitarea de mână și am mers cu ea la cabinetul psihanalistului, da, momentul acela, a fost unul dintre cele care mi-au deschis cărări nebănuite ale sinelui și mi-au permis să devin ceea ce nici măcar nu bănuiam că aș putea fi. Da. Cei șase ani pe divan m-au redăruit mie. Mi-au tulburat familiarul și obiceiurile de funcționare, cât să mă pot decanta întru revelarea sinelui autentic, real, cel fără de măști. Cel al onestității față de sine, în ciuda sau mai ales în vremurile suferinței de a te vedea și așa cum nu-ți place să te știi. Da, sinceritatea neaoșă față de sine este punctul zero. Al maturizării emoționale.
45 de minute de întâlnire cu tine
O ședință durează 45 de minute. De obicei, se întâmplă la aceeași oră și în aceeași zi din săptămână. Sau la aceleași ore și în aceleași zile dacă vrei să ai șansa unui proces de descoperire de sine mai intens. Le alegi împreună cu mine, în funcție de intervalele disponibile ale fiecăruia/fiecăreia. Cât să ne fie bine și mie și ție. Așa cum și eu, la rândul meu, am făcut asta pe vremea când eram pacientă.
Din ce motiv? E foarte simplu. Cadrul acesta asigură o formă de stabilitate și de coerență. Tu știi că ora aia e a ta. Că nu ți-o ia nimeni. Și nu e dată nimănui altcuiva. E pentru tine și spațiul tău interior. Fapt care ajută la construirea unei fundații solide de încredere. În psihologie această fundație se numește “bază de siguranță”. Iar dacă nu ai avut șansa unui atașament securizant în primii doi ani de viață, neuroplasticitatea creierului îți permite să recurgi la variante relaționale simbolice de reparație. Evident, acestea sunt recomandări de setting, însă există și variante aparte. Adică e de dorit să se desfășoare așa pentru maximum de beneficii. Nu e însă rigid. Și asta pentru că procesul psihoterapeutic e unic pentru fiecare pacient/client în parte.
În vremurile astea pandemice, ora de 45 de minute se desfășoară online, via Skype, Zoom sau Whatsapp. A învăța prin exemplu relațional să ai grijă de tine se află, de altfel, în centrul fiecărui demers psihoterapeutic.
Pentru moment, să ai grijă de tine implică izolare socială și adaptare la un context care, prin natura lui, corelează cu o formă de deprivare afectivă.
Procesul psihoterapeutic în care cred
Sunt suma experiențelor de viață și a celor de autocunoaștere de până acum. La fel ca și tine. Mi-am crescut autoreflexivitatea în jocul de lumini și umbre al ședințelor în care am fost clientă sau pacientă. Conceptele teoretice le-am simțit întâi în carnea ceasurilor de schimburi cu mentorii mei și apoi le-am pipăit textura și cu mintea rațională.
Prin urmare, ceea ce-mi atrage atenția este modul de a fi împreună cu tine, adică tot ceea ce se trezește în mine și în tine în câmpul interacțional al lui “aici și acum”. Da, ce din mine și din tine, din istoriile noastre de viață, se reactualizează în clipa prezentă, în asocierile de gânduri, de trăiri și de idei care circulă între noi.
Am încredere în proces. Faptul că eu știu câte ceva despre temele mele, despre vulnerabilitățile mele, despre tiparele mele de funcționare mă ajută să le văd mai limpede și pe ale tale.
Odată cu tine. Împreună cu tine. Nici mai devreme, nici mai târziu. Treaptă cu treaptă. În labirintul sinelui. Printre conflicte inconștiente, printre zmeii și zgripțuroaicele care pândesc de după distorsiunile structurilor intrapsihice.
Vei afla și tu, cu ocazia asta, ce fel de personaje de poveste ai creat pe vremea prunciei și dacă încă mai crezi că sunt oameni reali. Din interiorul relației cu mine, vei privi spre relațiile tale. Cu un altfel de ochi… cel al conștiinței de sine, al contribuției personale la coloratura sau atmosfera de fond dintre tine și oamenii din viața ta, fie ei părinți, frați, surori, iubiți, iubite, colegi…
Lumea ta internă este subiectivă și unică
Îți porți pe oriunde mergi… ca pe niște haine mai mult sau mai puțin confortabile… fanteziile, visele și visurile, temerile, speranțele, impulsurile, dorințele și felurite imagini despre sine, oameni și lume… și reacționezi inconștient la ele. Le vei aduce și în cabinet. La fel cum am făcut și eu cândva. Le vom privi. Le vom analiza.
Da, i fi uimit/ă să descoperi că unele dintre alegerile tale nu sunt tocmai alegeri, ci repetiții ale unui scenariu scris devreme. Poate vei descoperi câte ceva din chipul mamei sau al tatălui în alegerea partenerului de cuplu. Sau vreo decizie de copil, care nu vrea să simtă neajutorarea, va sta pitită în spatele profesiei tale, de medic, de exemplu… Mai ales dacă ai avut vreun părinte bolnav.
Oricum, cert e că nimic din ceea ce ești sau se manifestă în viața ta nu e așa, doar o întâmplare.
Momentul în care începi să vezi cum încă îți scrii experiențele cu penelul copilului care ai fost, este un fel de început al eliberării. Unul dureros, e adevărat. Da, știu cum a fost și pentru mine când mi-am dat seama că: am trăit o bună parte din viața mea purtată de valurile unor reacții inconștiente la un trecut infantil și fiind convinsă că sunt alegeri.
Revenind la metafora cu hainele, poate de unele veșmite vechi te vei desprinde cu ușurință. De altele te vor lega ani întregi de obișnuințe și va fi, poate, nevoie de mai mult timp și răbdare. Să le dai drumul. Cine știe? Însă am văzut-o de atâtea ori… la un moment dat, vei ști să alegi ce ți se potrivește, se simte bine în ființa ta, te pune în valoare în relații prin ceea ce ești în plan profund. Nu prin ceea ce ai vrea să fii.
Așadar, în timp, după un număr de ședințe ai putea să te trezești, pur și simplu, într-un mod natural că:
- ești mai adaptabil/ă și că nu mai ții morțiș, dintr-o zonă de îndreptățire infantilă, ca lucrurile să fie ca tine sau cum vrei tu, adică ai mai multă încredere că te poți descurca și cu “Nu-urile” sau cu orice situație mai delicată;
- nu te mai sperie emoțiile și gândurile tale, le poți simți mai liber pentru că știi că te poți conține/ îți poți doza și controla comportamentul;
- îți este mai ușor să gestionezi conflictele, să negociezi soluții și să respecți limitele, atât pe ale tale, cât și pe ale celuilalt;
- toleranța ta la frustrare, la punctele de vedere diferite sau la schimbare a crescut considerabil;
- îți cunoști scenariul de viață și punctele vulnerabile și ai ceva mai multă grijă de tine;
- comunici mai autentic pentru că ești în primul rând onest/ă cu tine;
- ești din ce în ce mai autonom/ă, adică ai ieșit din zona de neajutorare infantilă și știi că înflorirea grădinii tale interne este în puterea ta.