Tocmai am intrat în casă. Mă descalț de adidași, fără să-mi folosesc mâinile. Îmi iese chiar bine. Economie de gesturi. Sau lene. Poate și o durere surdă lombară. Mă duc țințit să-mi spăl mâinile. Și să-mi limpezesc trăirile. Cu săpun și autoreflexivitate. Trec pe lângă oglindă. Abia disting un fel de alien de pe suprafața netedă. Încep să râd de grozăvia imaginii. Sunt eu oare? Hm. Încă mă recunosc. Asta mă liniștește.
Îmi scot masca, ochelarii și căciula. Mă spăl iar pe mâini. În urechi îmi răsună cuvintele unui vecin, strigate din depărtare: “Doar nu crezi în prostia asta? Covid-19 nu există! E o făcătură să se îmbogățească unii din vaccinuri!” L-am privit puțin. Părea relaxat și în lumea lui. Ca o floricică. Fără mască, în tricou. Vesel ca orice formă de negare. A adevărurilor incomode.
I-aș fi răspuns: “Și unchiul meu de la azilul din Galați, acum infectat în spital, e tot o făcătură, nu?” Nu mi-am bătut capul. Am trecut mai departe. N-aveam chef de dezbateri. Că doar am învățat că fiecare are dreptul la opinie. Oricât de nerealistă ar fi ea.
Pregătită pentru libertatea interioară dintr-o semidetenție asumată, mă așez în fața laptopului. Adiate de zefirul imaginației, gânduri- gânduri se desprind din mintea mea. Precum fulgii de păpădie. Zboară spre viitorul incert.
Iau de mâna curată a rațiunii câteva forme de variante de peisaj psihologic pandemic, le trec prin filtrul meu de psihoterapeut… și încropesc niște prezumții.
Mă întreb: ce forme de patologie ar putea să înflorească la umbra acestor vremuri?
În absența unui soare puternic de resurse interne crescute prin autocunoaștere profundă de sine și de vulnerabilități de semnătură.
1. Sars-Cov2 tinde să accentueze diferențele sociale
Cum așa? E suficient să aruncați un ochi pe meleagurile online. În vreme ce unii oameni postează imagini cu grădini fabuloase și birouri high-end încropite pentru a se adapta cerințelor de job de acasă, alții, care au locuințe mici, în blocuri cenușii, abia reușesc să respire, copleșiți de absența spațiului.
Da, viața nu e dreaptă. Nici acum, cum nu a fost nicicând. Și nu e vorba despre meritocrație, deși unii ar putea spune: fiecare are cât poate și după chipul și măsura muncii sale. Eu nu cred asta. Pentru că, atunci, în această ordine de idei, curierii ar putea fi cei mai bogați acum, nu? De frica de a nu rămâne fără job, cei care au venituri mici și niciun ban pus deoparte… își asumă riscul infectării… mai mult decât ceilalți… pentru că, e lesne să alegi să stai acasă, să fotografiezi cozonaci aburinzi și să vorbești despre compasiune, iubire și încredere de la adăpostul îndestulării.
2. Sars-cov2 corelează cu un consum crescut de dulciuri și alcool ca medicație ad-hoc pentru anxietate
Facebook-ul e plin de imagini cu siluete ante-pandemie și post-pandemie, un fel de haz de necaz… dincolo de ironia cu femeile grase de la casa omului, se află un adevăr neplăcut: oamenii mănâncă mai prost ca înainte și au tendința de a supracompensa disconfortul izolării, deprivarea afectivă, anxietatea printr-un mai mare consum de dulciuri, țigări, alcool. Și asta în ciuda unui paradox: cu cât sănătatea corpului este mai precară, cu atât fantoma lui Covid-19, care ne bântuie neîncetat, are șanse să devină mai periculoasă. Tulburările alimentare și adicțiile de tot felul pândesc de după colțul incapacității de a tolera incertitudinea acestor vremuri.
Prin urmare, limpezirea emoțiilor cu apa vie a clipei prezente și nu alungarea lor cu alimente-medicament, poate proteja la fel de mult de riscuri ca și spălatul obsesiv pe mâini.
Există, totuși și o parte bună în toată povestea asta. A crescut oferta de instrumente online, unele gratuite, de tot felul de resurse care să faciliteze reziliența: articole psihologice, pod-casturi cu specific pentru tulburările anxioase, tehnici de meditație, webinare de toate națiile care să permită creșterea capacității de adaptare la necunoscut și o mai bună conectare cu unitatea inconștientă minte-corp.
E suficient să dai un search pe net și în fața privirii vor răsări o infinitate de resurse pentru bunăstarea internă și sănătatea mintală. Deci, din acest punct de vedere, este un moment bun pentru tine să faci loc studiului instrumentelor psi. Asta dacă încă ești nehotărât în privința unei forme de psihoterapie online.
O ofertă la fel de mare vei descoperi și în privința atelierelor creative sau a exercițiilor sportive cu iz de cuib familial. Ele pot să-ți aducă o la fel de mare plăcere ca o bucățică de ciocolată. Mă crezi?
3. Sars-Cov2 face ca sănătatea mintală să devină o prioritate la fel ca și cea fizică
Da, izolarea socială, limitarea explorării libere a spațiului, nesiguranța job-urilor sau diminuarea salarială permit asocierea momentelor astea cu un timp al traumei.
Și ce înseamnă asta mai exact? Că poate să apară lesne tendința unor forme regresive. Oamenii să se simtă la fel de neajutorați ca niște copii în fața unui stat persecutiv, coercitiv. Ca și cum Statul ar fi un fel de părinte autoritar care-i pedepsește. Care îi trimite la colț pentru că nu au fost cuminți. Pentru o perioadă nedeterminată.
Ei, vă puteți imagina cam cum este asta pentru adulții care au un atașament insecurizant sau dezorganizat. Sau care poartă înscrise în carnea experiențelor infantile urmele unor abuzuri. Nu e de mirare că a crescut violența domestică. Alarmant. Sau cererile de divorț. Tendința la repetiție prin identificarea cu agresorul sau cu victima sunt mai mari în momente de criză existențială. Dar despre ele voi scrie ceva aparte. Merită un articol în întregime.
4. Cei care au tendințe obsesiv-compulsive ar putea să simtă că, în sfârșit, li se face dreptate
Ritualurile chiar îl protejează. De un pericol real de această dată. Nu de unul închipuit. Mai în glumă, mai în serios, nițică obsesie în privința curățeniei și igienei ne prinde bine tuturor acum. Evident, nu fără să fie dublată de o preocupare la fel de susținută pentru priveliștile, de dorit neprăfuite, ale ființei noastre lăuntrice.
5. Patologiile psihice latente se află la un pas de pitic de a deveni uriașii care să înghită ființa
Dacă e ceva miez de paranoia, vă puteți imagina că mănunchiul de căutături răuvoitoare, pline de ură, de genul: “Dacă nu porți mască, vrei să mă omori, dacă te apropii de mine, te împușc” nu mai sunt așa, doar secvențe de filme de groază pe Netflix.
Mă opresc aici, deși ar mai fi atâtea de spus. Sau de adăugat. Dar încă se scriu. În mine. În tine. În noi. Insighturi. Cu fiecare zi. Și fiecare pas. De furnică prin casa gândului și a trăirii.
Foto: unsplash