Ați observat, poate, cum se ițesc din cuiburi ciocurile de pui de rândunică sau de vrabie. Și ce zarvă fac uneori micuții, doar-doar le va auzi mami-pasăre glăsciorul și va veni într-un suflet să le ostoiască foamea și dorul.
Când eram copilă, mă prindea și pe mine câte o amiază cu ochii la familiile de înaripate care se adăposteau la noi în balcon. Nu trecea primăvară fără ciocuri gureșe și o surprindeam uneori și pe ea în momentul în care-i liniștea.
Și asta nu e tot. Scena în sine, momentul acela în care mama-pasăre își hrănea progeniturile, avea și asupra mea același efect de balsam pentru toate neliniștile de copil. Acum știu de ce.
Esta în legea firii ca mama să aibă grijă de copil și nu invers. Și nu mă refer doar la a-i da de mâncare, a-l spăla, a-l culca. Nu. Ci la a asigura acel spațiu emoțional conținător, acel leagăn în care senzațiile de disconfort ale gânguitorului să poată fi cuprinse și învelite de prezență și disponibilitate.
Cu toate astea, nu întotdeauna e posibil. Și chiar dacă nu e nimeni vinovat pentru asta, aici se află sursa unor forme de dezechilibru care se pot transmite, ștafetar, generații de-a rândul.
Câte ceva despre Crina
Crina are treizeci și doi de ani. Este căsătorită de trei ani. Nu are copii. Este genul acela de femeie pe care nu ai văzut-o vreodată să se plângă de ceva și dacă e de pus umărul pe undeva, e prima care-și oferă sprjinul.
Este și motivul pentru care are mulți prieteni pe lângă ea. Și cunoștințe și mai multe. Ceea ce nu știu ceilalți despre ea este că are ascunsă bine, chiar și de propria privire, o tristețe copleșitoare pe care nu o poate înțelege.
Și de care fuge imediat ce începe să-și facă simțită prezența, îngropându-se în a-i ajuta pe ceilalți și în a face prea puțin spațiu pentru nevoile și dorințele ei.
S-a obișnuit atât de mult să le facă pe toate, încât nu i se pare nimic nefiresc în faptul că soțul ei este un fel de copil mare, răsfățat, care vine acasă de la job ca de la școală la mama.
Câte ceva despre Damian
Damian a fost de când se știe acel tip de om responsabil, de cuvânt, devreme acasă, premiant la școală, bursier la facultate.
S-a căsătorit devreme, cu o colegă din studenție, la doar doi ani după ce a absolvit Cibernetica. La scurt timp au apărut și gemenii, Tudor și Matei. Acum au 10 ani.
În fine, unii ar fi spus că e un etalon de bună cuviință și purtare, că a făcut totul ca la carte, băiat bun, studii, familie, casa-casă, masa-masă, job-ul-job.
Doar că, ce să vezi? De când l-a reîntâlnit pe Doru, colegul lui de bancă din liceu, e de nerecunoscut. A început să frecventeze un grup spiritual, să fie din ce în ce mai excentric, întârzie din ce în ce mai frecvent acasă, au început să apară certurile cu soția, care îi reproșează influența nocivă a lui Doru…
Și asta nu e tot, bomba a explodat în momentul în care, senin, i-a spus Aurorei că ia în calcul să meargă câteva luni în India și Tibet și să nu încerce să-l oprească sau să-l convingă să renunțe.
Ce au Crina și Damian în comun?
Atât Crina, cât și Damian fost consolatorii mamelor lor. Adică s-a întâmplat cu ei ceva de genul: mogâldețe fiind, au crezut cu toată făptura lor de-o șchioapă că stă în puterea lor să-și salveze mamele de suferință.
Mama Crinei și-a pierdut părinții într-un accident de mașină când fiica ei avea doar două luni. S-a despărțit de soțul ei la scurt timp după moartea părinților. Dintr-o dată i s-a părut neimplicat, rece, în lumea lui, indiferent față de pierderea ei.
A crescut-o pe Crina singură. A încercat de câteva ori să-și refacă viața sentimentală, însă a dat numai peste variații de “pierde-vară”.
Fiica a devenit sensul vieții ei, singura rațiune de a fi, după cum obișnuia să îi spună și să se mintă, fără să știe că face asta.
A pus astfel în spinarea fetiței sale una dintre cele mai dureroase poveri din câte pot fi pentru un copil. Crina își amintește cum încerca să-și binedispună mama, mai tot timpul abătută și lipsită de vlagă. Și să nu o supere.
Mama lui Damian și-a făcut din fiul ei un fel de confident al problemelor de cuplu. Cum se certa cu soțul ei, cum i se plângea băiatului de cât de nefericită e. Și asta nu e tot.
Damian a asistat la certuri violente, ba chiar și la un moment în care tatăl lui a lovit-o peste față. Avea 10 ani, încercat să intervină și s-a ales cu o “corecție” pe care trupul lui o păstrează încă vie.
Atunci părinții lui au fost pe punctul de a se despărți și poate ar fi fost mai bine pentru ei. Și pentru el.
Au rămas totuși împreună. Nu s-au mai certat așa de tare ca atunci, însă tensiunea, ostilitatea dintre ei, aproape că se simțea la nivel fizic și făcea atmosfera din casă apăsătoare.
Cât să simtă uneori că ar vrea să plece în lume. Însă ce s-ar face mama și fratele lui mai mic fără el?
Ceea ce vreau să știți este că atât mama Crinei, cât și mama lui Damian, prinse în propriile lor istorii de familie și repetiții,
au cerut, fără să-și dea seama, copiilor lor să le poarte de grijă și să le aline durerea.
În felul acesta, copilăria celor doi s-a sfârșit mult prea devreme. Înainte să și-o poată trăi cu toată puterea jocului liber. Lipsit de griji.
În loc de concluzii:
Nu există abuz mai mare pentru un copil decât să i se ceară să crească mai repede decât o permite cursul firesc al naturii sale emoționale.
Cu toate astea, părintele nu este vinovat, ci doar prins într-un fel de ignoranță cu privire la spațiul intern al ființei sale și la propriile sale nevoi de copil.
E adevărat, contează și modul în care copilul se adaptează, ceea ce simte ca fiind așteptările inconștiente, preconștiente sau conștiente ale părintelui. Nu toți copiii răspund la fel mediului parental.
De cele mai multe ori, un ex-copil adultifiat fie va încerca să evite să audă vocea copilului în suferință care a fost, cum este în cazul Crinei, care nu înțelege tristețea și singurătatea copleșitoare care par că o însoțesc pretutindeni.
Fie își va reclama copilăria în relație cu partenerul/partenera de viață sau fiii și fiicele sale, cum ajunge să facă Damian în momentul în care se decide să plece în călătoria lui spirituală și să uite pentru o vreme de toate îndatoririle sale de soț, tată, fiu.
Un ex-copil adultifiat ar putea deveni:
- Un adult care tinde să minimalizeze sau să-și ignore nevoile și dorințele și să se ocupe cu precădere de ale celorlalți;
- Un adult care va cere copiilor sau partenerului să aibă grijă de el, așa cum a avut el de mama sau de tatăl lui în suferință.
Foto: unsplash