Unii dintre noi nu se folosesc de cuvinte pentru a crea punți de conexiune și autenticitate cu un altul. Și nici nu se pot bucura de jocul cuvintelor și de potențialul lor creator. Pentru că asta ar însemna un anumit grad de separare de ceea ce a fost prea mult sau prea puțin sau nu a fost în copilărie și ar fi un semn implicit de maturizare.
Unii oameni se folosesc de cuvinte pentru a le face să zornăie de stări brute, neelaborate, vechi.
Nu sunt conștienți că aruncă vorbele ca pe niște mingi cu încărcătură emoțională de copil nevăzut, neauzit, neținut în brațe, abuzat. Și că în fața lor nu se află nici ex-copilul care au fost și nici părintele de altădată cărora le sunt destinate aceste reminiscențe afective.
Vlad și cuvintele- tantrumuri
Când era vorba despre Vlad nu prea puteai să te joci cu nuanțele cuvintelor. Era extrem de sensibil la cea mai mică glumă sau ironie. Motiv pentru care, câtă vreme i-a fost coleg, Leti și-a măsurat cu atenție cuvintele pentru a nu apăsa pe butoanele fragilității lui narcisice. Nu. Nu era de dorit, căci nu mai scăpai de gura lui dacă îi intrai în vizor. Paradoxal.
Așa că pășea cu atenție printre sensuri, strecura în micile interacțiuni observații clare, de genul- “După ce completezi foile de pe birou, dă-mi de veste, să vin să le iau. Sunt cele pentru proiectul Loredanei, despre care s-a discutat ieri în ședință.”
Pentru a reduce la maximum orice posibilitate de conflict, tânăra de 32 de ani evita să-și exprime părerea cu privirea la politică, alegeri, spitale, învățământ etc. Lui Vlad nu-i trebuia mai mult de atât, ca să se inflameze într-un fel de monolog revoltat și să înghită la propriu orice tentativă a altcuiva de a exprima ceva diferit.
În preajma lui mergea pe cuvintele nevinovate ca pe ace, ca să nu se trezească înțepată de ale lui. Și asta nu i se întâmpla numai ei.
Pentru Vlad cuvintele celuilalt deveneau ușor un fel de pretext pentru tantrumuri. Dacă i se năzărea ceva, lepăda în spațiul relațional bice de fraze pline de resentimente. Nici nu-ți dădeai seama cum dintr-odată ai devenit un fel de dușman de moarte pentru el. Hm.
O pățise și ea de câteva ori, când abia se angajase aici. Pe vremea când intuiția îi jucase niscaiva feste și crezuse că ar putea avea împreună câteva dezbateri interesante. Între timp s-a lecuit. I-a mai venit mintea înțeleaptă la cap, am putea spune.
Liliana și cascada de cuvinte
Liliana avea obiceiul să vorbească mult. Era un fel de cascadă de cuvinte. Aveai sau nu aveai interes să o asculți, dacă te nimereai prin preajmă, începea să turuie verzi și uscate, de la zgarda de purici a pisicii, la șamponul pe care tocmai îl cumpărase de la Mega sau programarea de la unghii unde musai își va face desen cu fluturași roz cum a văzut la o influenceriță pe insta etc. Gina ajunsese să o ocolească.
Avea senzația că se sufocă numai cum îi întrezărea silueta pe holul instituției la care lucra. Chiar nu voia să știe câte felii de pâine integrală a mâncat aseară și cu ce rochie s-a îmbrăcat la întâlnirea cu Nicu. Nu. Era sătulă până peste cap. De atâtea detalii.
Numai că nu știa cum să-i spună Lilianei, să nu se supere. În definitiv, nu era fată rea, doar că în prezența ei avea senzația că nu e decât un fel de obiect decorativ. Nu apuca să spună mai nimic și dacă spunea, se trezea imediat cu un: “asta nu-i nimic, fată, stai să vezi ce mi s-a întâmplat mie…/ ce am văzut eu/ ce am descoperit eu”…
Pentru Liliana celălalt nu exista decât ca un fel de accesoriu care să-i ofere atenție și să o asculte.
Era ca și cum ar fi fost prinsă în lumea ei, iar în loc de spațiu pentru ceea ce este celălalt și ce are de exprimat ai fi putut pune o oglindă deformată care redă doar reflexia ei.
Ori Gina nu știa cine ar fi putut tolera așa ușor să fie doar un fel de manechin inert în vitrina autoreferențială a discursului Lilianei.
În loc de concluzii:
- Atât pentru Vlad, cât și pentru Liliana comunicarea este deturnată de la funcția ei firească de a permite realizarea de conexiuni între reprezentările asemănătoare sau diferite ale fiecăruia/fiecăreia cu privire la oameni, realitate, viață, relații;
- Vlad se folosește de limbaj pentru a descărca nediferențiat emoții vechi de copil, ca și cum celălalt este cel vinovat că a stimulat în el astfel de resentimente;
- Liliana poartă cu sine prin cuvinte un fel de oglindă narcisică. Ea nu vorbește cu celălalt, pentru că asta ar însemna să fie dispusă să descopere și efectul pe care cuvintele îl au asupra partenerei/partenerului de dialog și să permită crearea unui spațiu în care și ce are celălalt de împărtășit să conteze;
- Atât Vlad, cât și Liliana au forme de atașament insecurizant;
- Putem bănui că ambii reproduc în relațiile cu ceilalți forme ale unor tipuri de abuz la care au fost supuși timpuriu.
Foto: Unsplash