Prieteniile nu sunt întâmplătoare, după cum nu era nici cea dintre David și Ștefan. După cum nu era nici cea dintre David și Ștefan la cei nouă ani ai lor.
Fiecare dintre ei căuta să găsească o cale de ieșire la o relație dificilă cu tatăl prin a se conecta cu reprezentarea internă paternă a celuilalt.
Cum așa? Simplu, David avea un tată extrem de critic, de nemulțumit, care nu pierdea niciun moment să-i arate fiului cât este de stângaci, prost, incapabil să se descurce. David ajunsese să creadă că este un nimeni și să se teamă că va fi strivit de Goliatul din tatăl său, pe care simțea că nu e chip să-l mulțumească. Era ca și cum călca în străchini de fiecare dată și oricât se străduia, nu putea îndulci furia și pedepsele tatălui.
Pe de altă parte, Ștefan, părea că are un tată care-l susține indiferent de situație. Și nu spun degeaba “părea”, pentru că mesajul pe care Ștefan îl primea constant de la tatăl lui era ceva de genul nu te lăsa intimidat, arată-le cine-i șefu’, eu așa te-am crescut!
Cum de au ajuns să se împrietenească?
Au crescut amândoi cu o formă de non-acceptare din partea tatălui, cu strategii de coping diferite ale taților față de ceea ce fiii le oglindeau.
David: tatăl lui își dorea să-și reafirme superioritatea și să-și aline complexul de inferioritate prin a-i demonstra fiului că nu este îndeajuns.
Ștefan: era o extensie a tatălui care ar fi vrut să simtă prin fiul lui că este puternic și invincibil.
Și ce e în neregulă cu asta?
În neregulă cu asta este că niciunul dintre ei nu-și vedeau fiii dincolo de condiționările cu care ei înșiși au crescut.
Ambii tați ar fi vrut să se izbăvească de complexul de inferioritate prin fiii lor fără să facă loc curiozității de a descoperi în ce mod sunt diferiți de ei.
De câte ori n-ai trăit asta? Și de câte ori n-ai simțit că oamenii cu care ești în relație oglindesc versiuni ale tale nebănuite.
Din perspectiva traumei David își imagina că nu ar fi fost un tată mai minunat decât tatăl lui Ștefan. La rândul lui, Ștefan, se folosea de David pentru a obține beneficii de putere pe care a simțit că nu le are în relație cu tatăl lui. Puterea de a fi el însuși și de a fi acceptat așa cum e, cu slăbiciunile lui.
Concluzie
Niciunul dintre ei nu a avut o prezență pozitivă a tatălui oricât ar părea de surprinzător. V-ați putea gândi că Ștefan a avut parte de susținerea tatălui, în vreme ce David, nu. Nimic mai adevărat, de altfel nici nu ar fi fost prieteni dacă ar fi fost așa.
Susținerea tatălui pentru amândoi ar fi însemnat recunoașterea fiului cu ceea ce este el însuși, fie că este mai sensibil sau dimpotrivă încurajarea lui să-și manifeste resursele și modul de a fi cu tot ceea ce-l diferențiază de ceilalți, cât să devină el însuși și nu ceea ce părintele l-ar fi vrut.