Teodora și izolarea socială

Cu măsura cunoașterii de sine ai putea avea intuiții fulgurante și despre modul de funcționare al altuia.

Altminteri, e ușor să te prinzi în ițele proiecției și să iei drept adevăr al celuilalt ceea ce refuzi să vezi că-ți aparține.

După periplurile în universul meu intern, pe coclaurile căruia m-am pierdut adesea ca să mă regăsesc mai întreagă ulterior, am început să sesizez mai ușor ceea ce pare “prea mult” ca să fie adevărat fix așa cum se vede la suprafață.

Câte ceva despre Teodora

Teodora este genul acela de om mai tot timpul binevoitor, cu zâmbetul pe buze, pe chipul căruia pare a se fi cuibărit un fel de soare al deschiderii și bunei dispoziții.

Cu toate astea, nu are prea mulți prieteni și nici telefonul sau invitațiile nu curg ca în cazul altor făpturi sociabile pe care le cunosc.

Printre acei puțini prieteni de-ai ei mă număr și eu. Ne știm de ceva vreme. Nu pot să spun că suntem foarte apropiate, însă, de-a lungul anilor m-am obișnuit să mai ies din când în când cu ea la o cafea.

Teodora aspiră să fie și mai eficientă la job. Lucrează în domeniul financiar și își stabilește periodic obiective de upgradare a statusului profesional, după cum singură le spune. De exemplu, acum face zilnic exerciții de concentrare, urmând câțiva pași simpli deprinși la un curs de qui gong.

Ca de obicei, în timpul dialogului cu ea, interesul exagerat față de “binele meu” începe să-mi ticăie un fel de alertă lăuntrică.

Sorbind din deliciosul V60, urmăresc firul a ceea ce se trezește în mine la dovezile de prietenie care se rostogolesc în cascadă peste spațiul dintre noi.

În momentul în care senzația de mai devreme devine suficient de pregnantă cât să simt un vag disconfort, sorb cu nesaț din cafeaua cu aromă de Burgundi și întorc ușor firul conversației înspre ea.

În căutătura privirii i se strecoară o umbră de tristețe.

Și-ar dori să aibă o viață mai bogată afectiv, relații de cuplu mai puțin pasagere, însă nu știe cum, dar sfârșește în același loc al însingurării.

Colacul de salvare se dovedește a fi job-ul, care nu o trădează. Cel puțin aici lucrurile nu sunt așa complicate cum sunt cu oamenii. Studiezi, înveți, aloci timp, te perfecționezi, menții ritmul cu perseverență și, mai devreme sau mai târziu, apar și rezultatele.

Ce nu știe Teodora despre ea?

Ceea ce îi este necunoscut, însă va descoperi curând în ședințele de psihoterapie, este că

este prinsă în capcana unui familiar scenariu timpuriu care are în centru izolarea de oameni și neîncrederea că ar putea primi afecțiune în relațiile apropiate.

Cum se manifestă aceste forme dezadaptative de funcționare timpurie?

Teodora arată un interes excesiv față de experiențele și viețile celorlalți și face prea puțin spațiu pentru dezvăluirea de sine.

Oamenii se simt inițial flatați, importanți în relație cu ea, după care, cei mai mulți dintre ei, încep să simtă că e un fel de păcăleală incertă la mijloc.

Da, păcăleala inconștientă ține de faptul că Teodorei îi e frică să se apropie de oameni și să se lase descoperită în vulnerabilitatea ei.

Ea evită în felul acesta să retrăiască o suferință veche din relația cu mama ei, numai că, așa cum se întâmplă adeseori, sfârșește prin a ajunge în plin deșert al profețiilor autoîmplinite.

Teodora oferă celorlalți dovezile de căldură, atenție și prietenie de care copila din ea are atât de mare nevoie.

Doar că, mulți dintre cei de care ar vrea conștient să se apropie, dar îi e frică la nivel profund de asta, simt că nu despre ei este vorba și reacționează cu o rezervă corespondentă acelui “prea mult” din gesturile ei.

În loc de concluzii:

  • ceea ce știm conștient despre noi nu se suprapune întotdeauna peste sinele nostru profund;
  • realitatea relațiilor noastre ne poate reda nouă ca pe un fiu sau o fiică risipitoare într-ale cunoașterii de sine;
  • ne putem păcăli ușor că ne dorim ceva la nivel rațional, dar la nivel mai profund să fie vorba despre o cu totul altă Mărie de dorință, cu altă pălărie, mai puțin estetică pentru imaginea de sine;
  • curajul de a privi adevărurile dureroase despre noi este un pas necesar pe calea eliberării de tirania condiționărilor vechi.

Foto: Unsplash