— Lasă-l și pe el să se joace! Hai, nu fi egoist, dă-i și lui mașinuța!
— Nu vreau! Băiețelul strânge jucăria la piept într-o încercare de a o feri de privirile tovarășului său de joacă și ale celor două femei.
— Nu-i frumos, mamă! Așa te-am învățat eu?
Mama piciului de patru ani se scuză față de prietena ei și strecoară un “Nu știu ce l-a apucat acum, de obicei nu face așa!” după care îi smulge jucăria din mâini și i-o întinde lui Robert, care atât așteaptă, că o înhață și fuge în celălalt colț al camerei.
Luat prin surprindere de gestul mamei lui, neputând să se opună, Mircea începe să scâncească. Vocea lui devine un fel de schelălăit de câine bătut. Era mașinuța lui preferată. I-o dăruise nana lui, ultima oară când i-a vizitat și de câteva zile numai cu ea se juca, atât îi era de dragă. Se uită cu un amestec de jind și ură la Robert, care pare atât de bucuros că a reușit să-și ia în stăpânire micuțul automobil. S-ar năpusti asupra lui dacă ar putea, numai că știe, doar s-a mai întâmplat și alte dăți, că atât îi trebuie pentru a ațâța și mai tare pe Cotoroanța din mama.
— Hai că nu-i mare brânză! Mai sunt și alte jucării. N-o fi asta singura. Ștergeți lacrimile! Gata cu smiorcăielile. Ești băiat mare. Ce-i cu mofturile astea? Uite, și motocicleta asta e drăguță, ce zici? Mai sunt și alte jucării! Lasă-l și pe el!
Acum, dacă e să privim cu atenție scena de mai sus, ce am putea observa?
- Că mama este preocupată să-i câștige aprobarea prietenei ei, să dea un exemplu de bună creștere a copilului. Imaginea în fața celorlalți este mai importantă decât înțelegerea dinamicii instituite între ea și copil.
Femeia pare să fie influențată și de preconcepțiile culturale legate de comportamentele așa-zis egoiste și le predă ștafetar, nemestecat reflexiv copilului;
- Că îi transmite copilului mesajul că e ceva în neregulă cu a păstra doar pentru el obiectul pe care l-a primit în dar și despre care credea că-i aparține;
- Că nu știe cum să creeze un spațiu relațional în care să ajute copilul să identifice trăirile, să le exprime și nu i le validează pe principiul “nu e ok să te simți frustrat, să plângi pierderea pe care ai suferit-o”;
- Că ar vrea să controleze și ce simte și ce face copilul ei, îl forțează să se conformeze unor standarde, în defavoarea unei conexiuni mai autentice cu mediul înconjurător și a găsirii unor forme prin care să se poată exprima ținând cont și de ceilalți.
- Mama încurajează fără să-și dea seama emoțiile de ostilitate ale lui Mircea față de Robert.
- Se așteaptă ca Mircea să se comporte mai matur decât vârsta lui și să aibă abilitatea de a se liniști singur, deși copiii dobândesc o mai mare capacitate de conținere emoțională abia la pubertate.
- Îi transmite mesajul că dorința altuia e mai importantă și are prioritate dorințelor lui.
- Îl învață să nu țină cont de propriul lui “Nu” și de aici la incapacitate ulterioară de a refuza, nu e decât un pas…
Dacă am dat exemplul de mai sus, nu înseamnă că nu am întâlnit și extrema cealaltă, care poate contura în timp profilul unui mic tiran într-ale limitelor.
Este vorba despre mama care este atât de pusă în dificultate de dorința copilului de a păstra cu orice preț un obiect care nu-i aparține, e atât de prinsă în vrejele dorinței de a fi o mamă bună, înțelegătoare, încât mai degrabă convinge pe posesorul obiectului să renunțe la el în defavoarea copilului, decât să-i arate ferm progeniturii că nu poate păstra absolut orice apucă.
Foto: unsplash