De ceva vreme Katy era mai rezervată în relația ei cu Marcu. Ceea ce a trecut aproape neobservat la început. Atât de preocupat era el de ale lui. Sau, dacă vreți, atât era el de adâncit în lumea lui.
Doar că, iată, la un moment dat nu a putut să mai ignore: unde s-au evaporat cascadele de mesaje? Prin ce minune au dispărut nenumăratele telefoane? Că doar era obișnuit să încerce să le dea la o parte ca pe niște muște bâzâitoare, ca să poată să respire. Și asta deși îi era dragă.
Nu se îndoia de ce simte pentru ea, însă era ceva sufocant în modul în care îi solicita dovezi de afecțiune, asigurări afective de toate neamurile și, oricât se străduise să-i spună asta, parcă vorbele lui nu ajungeau la ea. Iar acum, când parcă pricepuse, bărbatul s-a trezit cu uimire că aproape îi lipsește. Să o știe sâcâitoare. Mereu pe capul și în sufletul lui.
Da. Katy era confuză de vreo două săptămâni. Parcă toate reperele ei despre relațiile de cuplu se clătinau.
Ce se întâmplase?
Abia acum își dăduse seama cât de aberantă era povestea cu “urmează-ți inima.” Și cât de periculos este să crezi că iubirea învinge toți zmeii pământului și îmblânzește cele mai sălbatice făpturi. Nimic mai neadevărat. “Îndrăgostește-te, du-te ca orbul spre Tărâmul Făgăduinței brațelor celuilalt și ai toate șansele să te trezești în suferință.”
Era clar acum pentru ea: cu toată iubirea pe care i-o purta lui Marcu, nu făcuse decât să reproducă aproape la indigo atmosfera din relația de cuplu a părinților ei. Cu toate neîmplinirile dintre ei. Mama cicălitoare- care le face pe toate și se străduiește din răsputeri să țină cuibul laolaltă- și tatăl pasiv, neimplicat. Clasic, am putea spune. Hm.
Prize de conștiință:
În ultima vreme, femeia era ceva mai atentă la gândurile și emoțiile care-i răsăreau din adâncuri: “Poate că nu e nimic în neregulă cu faptul că-mi place să mă simt atât de aproape de el, că tânjesc să stăm lipiți unul de altul, să respirăm împreună, să mâncăm împreună, să stăm mai mult unul lângă altul…”. Nu, nu are cum să fie ceva nepotrivit în căutarea înfrigurată a conexiunii…
Descoperirea ei avea să fie completată de cuvintele terapeutului:
— Da, e o capcană să crezi că ești defectă pentru că ai aceste nevoi de intimitate și te sperii în momentul în care el refuză să le vadă și să le răspundă. Pare că Marcu are un stil de atașament evitant. Speculez, evident, nu-l cunosc decât prin ochii tăi.
— Mă sperii când se retrage, de parcă ar putea să plece cu totul. Și atunci nu știu cum să fac să-l aduc înapoi, lângă mine. Încep să mă gândesc prin ce anume i-aș putea atrage atenția.
— Și el?, întrebă terapeutul
— El dimpotrivă, pare că simte disconfort când mă apropii prea mult. Dar nici nu pot să stau așa să aștept momentul potrivit pentru el. Nevoia lui de spațiu și de independență este atât de mare, încât aș putea sta cu săptămânile așa… să-l aștept să vină spre mine și el să nu mă observe… ei, poate nu săptămâni, exagerez, însă foarte mult, oricum.
— Ce înseamnă acest foarte mult?
— Zile.
— Și care crezi că ar fi dozajul potrivit pentru tine, cât să te simți mai în siguranță lângă el?
— Asta e, că nu prea-mi dau seama. Parcă sunt într-o continuă alertă. Și nu mă pot gândi la nimic altceva decât la el, mai ales dacă pare că l-a supărat ceva ce am făcut.
— Și îți amintești când ai mai simțit ceva similar?
— Oh, da, când mă lăsa mama la bunici și mă păcălea că o să se întoarcă repede. Stăteam cu orele cu nasul lipit de fereastră, așteptând să se întoarcă…
— Ce vârstă aveai?
— Nu mai știu. Eram mică oricum. E foarte vagă amintirea și mi se încrețește parcă pielea a înfrigurare numai când mă gândesc la asta…
În loc de concluzii:
- La fel ca mulți alți oameni cu stil de atașament anxios, Katy nu știe cum să vorbească despre nevoile ei. Ea recurge la strategii de manipulare sau la mecanisme de protest pentru a obține mai multă apropiere în relația ei, fapt care nu face decât să întărească cercul vicios al respingerilor reciproce;
- În momentele în care se simte singură, cere cu insistență dovezi de afecțiune și pierde conexiunea cu ea însăși, repetând o formă de abandon de sine pe care partenerul i-o oglindește;
- Este tentată să-și aleagă parteneri și prieteni mai degrabă cu stil de atașament evitant (atracția familiarului), dintr-o dorință inconștientă de a-și oferi șansa de a alina vechi dureri de copil;
Tranziția spre o relație mai satisfăcătoare atât pentru Katy, cât și pentru Marcu, presupune
crearea unui spațiu relațional în care și unul și celălalt să fie mai liberi să exprime ceea ce îi ajută să se simtă în siguranță și să identifice modalități practice prin care pot ține cont și de nevoile unuia și de ale celuilalt.
Ceea ce nu e simplu. Dar nici imposibil, dacă există o motivație suficient de puternică și pentru unul și pentru celălalt de a rămâne împreună.
Observație: toate personajele din text sunt pure invenții pentru exemplificarea unor concepe psihologice.
Foto: Unsplash