În mănunchiul de ILUZII în care unii dintre noi ajung să creadă se poate strecura și una care nu are cum să ducă pe un TĂRÂM al RELAȚIILOR de CUPLU CONȘTIENTE. Care ar fi aceasta?
Iluzii cu privire la viața de cuplu
CĂ SUFLETUL PERECHE AȘTEAPTĂ PE ACOLO PE UNDEVA SĂ TE DESCOPERE ȘI SĂ-L DESCOPERI și că lângă el/ea NEMULȚUMIRILE pe care le-ai trăit în alte relații vor fi doar un fel de coșmar al unor vremuri apuse.
CĂ EXISTĂ ACEA FIINȚĂ LÂNGĂ CARE AI PUTEA SĂ TE SIMȚI MAI TOT TIMPUL ÎMPLINIT/Ă, care îți va încuviința mai toate punctele de vedere, care va ști când să se apropie și când să se îndepărteze și lângă care nu se vor stârni FURTUNI, ci va fi SENIN, CALM, LINIȘTE.
Mă crezi oare?
Crezi că în formularea de mai sus stă pitită bine un fel de FATA MORGANA care are și darul de a-ți sabota șansele de a avea o relație în carne și oase de realitate, cu bunele și cu relele diferențelor dintre noi? Da.
Cu incomodul din pantoful DIFERENȚELOR, cele care dor atât de mult la ceas de FRUSTRARE.
Ei, o să scot piatra sâcâitoare pentru talpa care ar putea merge pe calea creșterii personale și o să-ți propun să o privești nițel cu atenție. Dacă vrei.
Ea ar avea următoarea înfățișare:
UNA DINTRE CELE MAI MARI PROVOCĂRI RELAȚIONALE, IMPLICIT DE CUPLU, ESTE SĂ TE DESCHIZI CĂTRE A ASCULTA NEMULȚUMIRILE CELUILALT ÎNTR-O MANIERĂ MAI PUȚIN DEFENSIVĂ.
Adică fără să o transformi din pietricică în bolovan al autoculpabilizării sau învinovățirii celuilalt.
Cum așa? E posibil oare?
Dalia și Florian
Pentru asta i-am inventat pe Dalia și pe Florian, cât să dea la o parte prin exemplu o parte din colbul condiționărilor care ar putea să se fi așezat familiar peste biroul lui a fi împreună fără să ne dăm seama ce ne poartă spre CONFLICT.
Ruminațiile Daliei
Mai întâi vădit stânjenită, Dalia iscodi umbra gândurilor stârnite de cuvintele lui. Se zbătea în cușca unor gânduri obsesive și măsura camera cu pași repezi, în lung și în lat, de parcă ar fi căutat o ieșire din mintea ei. I se părea atât de nedrept.
Cum de a îndrăznit să-i spună că e veșnic nemulțumită? Și că, orice ar face pentru ea, trece neobservat? Prin urmare, de ce să se mai deranjeze? Ce rost are?
Nici măcar un zâmbet și un mulțumesc nu culege ca rod de la el. Că tot aia e. Și cum să-i compare căutătura cu a unui uliu? Unul care stă cu ochii pe greșelile lui, ca pe o pradă mereu la îndemână. Cât să-l invite să devină un fel de țap ispășitor al frustrărilor ei. Alea nenumărate care-i cad de pe creștet în creier precum o nație de picătură chinezească. De semnătură feminină.
Vai, săracul de el, acum se dădea victimă! Mutulică prinsese glas. Din senin. Și tuna cu reproșuri, el, auzi tu, el care nu făcea mai nimic pe sub soarele pitic al traiului în doi. Nu tu mâncare, nu tu gunoi, nu tu curățenie. Nu tu dans în doi. Măcar “un blues” din când în când să fi fost, dacă tango ocazional cu mopul nu se putea.
Cât de orb să fi fost? Oare nu vedea? Că ea se străduiește atât? Să le facă pe toate? Să țină casa. Să plătească facturile. Să-l scoată pe Fred la plimbare. Să pregătească vacanțele și ieșirile prin parc. Se săturase până peste cap. Ce, ea avea un partener lângă ea sau un trântor?
Condiționări vechi
Cu cât se afunda mai tare în furtuna din interior, femeia se simțea tot mai îndreptățită să se-nfurie. Să-l urască din toți rărunchii. Să-l certe. Să țipe. Să-l facă în toate felurile și pe toate limbile pământului. Să-l pedepsească pentru îndrăzneala lui. De a i se adresa așa.
Dar oare când mai văzuse și simțise asta? Din ce cotloane ale suferinței de copilă răsărise această senzație de NEDREPTATE și CAPTIVITATE în același timp?
Fără să-și dea seama, i se reactivase SCENARIUL DE VIAȚĂ și reconstituia atmosfera de cuplu dintre părinții ei, cu toate condiționările atât de dureroase atunci.
Între ea și Florian LUPTA DE PUTERE își ițise silueta amenințătoare. Fiecare avea tendința de a-l percepe pe celălalt ca pe un inamic și niciunul dintre ei nu se mai simțea în suguranță în prezența celuilalt.
Dalia simțea că o sfâșie pe dinăuntru senzația de altădată că mama îi cere să intre în alianță cu ea împotriva neisprăvitului de TATA, absent din mai toate îndeletnicirile casei. I se rupea sufletul și acum de mila mamei care se spetea zi lumină și nu avea niciun fel de sprijin de la partenerul ei.
Și, mai mult, cu cât îi reproșa mai mult și zburlea la el ca o veritabilă scorpie, cu atât el se retrăgea mai tare din orice fel de interacțiune, iar mama ei simțea că nu are nici măcar partener de conversație, ce să mai zicem de probabilitatea de a se prinde cum contribuia la rândul ei la dinamica din care părea că nu se poate desprinde.
Așa că urechile de fetiță ale Daliei au devenit treptat SURSA DE CONSOLARE A MAMEI. Din nefericire pentru amândouă, pentru că nu e povară mai mare pentru un copil decât să simtă că i se cere să ia partea unuia dintre părinți.
Și…
Lupta de putere
Pentru o vreme Dalia se abandonă exercițiului de a răspunde cu și mai multe reproșuri la atacurile Florian, care dintr-odată prinsese glas. Măcar să fie luptă deschisă. Doar n-o să se lase mai prejos. Dacă are sau n-are dreptate, ce mai contează? Învingătoare să fie, nu? Cu orice preț.
Se răcoresc amândoi. De tot ceea ce nu le convine unul la altul. E un fel de ceartă-confesiune. A modului mai degrabă necenzurat în care se percep.
Vinovăția
Mai târziu, câțiva lăstari de vinovăție răsar în ființa ei. Cum de s-a priceput el oare să scoată la iveală ceea ce ea nu ar fi vrut să știe despre funcționarea ei internă? Și ce mare era tentația de a alunga și cea mai mică asemănare cu vreo formă de Contoroanță!
Nu-i plăcea să vadă că poate simți brusc atât de multă furie. Și se trezi că judecă aspru atât vorbele lui cât și reflectarea lor în apele ei interne. Hm. O dublă formă de respingere, atât de familiară. Căreia i se deda de ani și ani și care nu o dusese decât pe meleaguri cunoscute de durere.
Darul psihoterapiei
Doar că, iată, de câteva luni își cumpărase un fel de undiță. Din shop-ul conștientizărilor. Un magazin de a cărui existență aflase la fel de curând. În ședințele de psihoterapie.
Nu, nu se va mai lăsa așa de ușor să fie ea nada repetițiilor de genul: Nu-mi place de tine când ești așa, e musai să te schimbi, dar nici după mine nu mor de drag. Mai ales când îmi întrezăresc valențe de făptură hâdă. Una de care aș vrea să mă lepăd. Așa, cu un fel de descântec. Leac al dezlegării de ceea ce mama îi reproșa tatălui meu și bunica bunicului.
Ei, acum imaginați-vă cum ar fi fost dacă, de la primii muguri ai îndrăgostirii, cei doi ar fi dat pe la Școala iubirii și și-ar fi descoperit piticii. Ăia de pe creier și din inimă.
Concluzii:
Da, cum ar fi fost dacă:
- El nu s-ar fi așezat confortabil în papucii EVITĂRII, și ar fi riscat să-și exprime puctul de vedere de fiecare dată când cererile ei i se păreau nerezonabile și spunea DA , doar pentru a scăpa de gura ei;
- Ea ar fi învățat să fie mai atentă la tendința de a-și ignora OBOSEALA, de a face din ce în ce mai multe activități și acasă și la SERVICIU, pentru a sta la distanță de beneficiile pe care le obținea din VICTIMIZARE și SACRIFICIU;
- Ambii
- ar fi fost dispuși să exerseze modalități de a pune în comun viziunile diferite cu privire la îndatoririle specifice traiului comun și timp liber/ relaxare, fără să țină să demonstreze cine greșește și cine are dreptate;
- Ar fi deprins abilități nondistructive de NEGOCIERE, pentru a identifica tipurile de COMPROMIS satisfăcător și pentru unul și pentru celălalt, de tip WIN- WIN;
- Ar fi luptat mai degrabă cu SILUETA LUPTEI DE PUTERE care se instalase de ceva vreme în spațiul dintre ei decât unul cu altul;
- Ar fi învățat să pună pauze de REGLAJ EMOȚIONAL, mai degrabă decât să continue, când conversația tinde să degenereze, pentru a o putea relua mai târziu pe alte baze, mai puțin inflamate și mai dornice de a identifica SOLUȚII.
Exprimarea unei păreri diferite, fără a o impune celuilalt, concomitent cu interesul față de propria lui/ei viziune nu pot decât să permită fiecărui partener să crească armonios în RELAȚIE, prin ceea ce are el unic, diferit. DIN FERICIRE.
Observație: toate personajele din text sunt pure invenții pentru exemplificarea unor concepte psihologice.
Foto: Pexels