Nu întâmplător am ales să fragmentez articolul în două părți. Prima parte, pentru cei care încă nu știu cine sunt Lili, Tudor și Andrei, o găsiți aici.
De ce două părți?
Ca și în viață, calea către sinele adevărat sau către o formă de unificare internă presupune ca mai întâi să vezi limpede rătăcirile prin condiționări, repetiții, reacții la un trecut încă reminiscent. Asta ar fi prima parte.
Să fii dispus să privești în față ceea ce este în tine așa cum este și cum ai ajuns să funcționezi așa.
Adică să te lași să observi ce ești tentat să exilezi sau să respingi din tine, acei fii și fiice risipitoare pe care nu ai vrea să-i primești înapoi, la sânul cald al conștiinței de sine, pentru că, pe vremuri, au fost văzuți ca indezirabili sau indezirabile de către figurile semnificative ale copilăriei tale.
Iar tu nu-ți permiteai atunci să riști să pierzi iubirea mamei, tatălui, bunicii, învățătoarei și, uite așa, te-ai învățat și tu să te dezici de ce nu dădea bine în fața ochilor lor.
Cea de-a doua parte ar putea include o formă de integrare a aspectelor de umbră ale sinelui, și, oricât ar părea de surprinzător, odată cu acceptarea zonelor mai tulburi, exercițiu deloc ușor, meleagurile interne au șansa de a fi luminate de licurici ai resurselor, nebănuiți la început.
Revenind la poveste, Lili își dă seama, în psihoterapie, că Tudor joacă și cu ea polița sabotării succesului și că, fără să vrea conștient, contribuie la întărirea deresponsabilizării soțului ei în privința eșecului profesional.
Cum e posibil ca ea să creadă că face tot posibilul să-l ajute, să fie convinsă de asta, și să descopere că, de fapt mai tare îl încurcă într-ale asumării poziționării sale față de job.
Să luăm un exemplu
La un moment dat, Lili observă că a venit vremea plății facturilor. Îl întreabă dacă vrea să facă el asta sau preferă să se ocupe ea. El încuviințează că se va ocupa de asta și o va face până la sfârșitul săptămânii.
Numai că, este din ce în ce mai prins la serviciu și iată, vine weekend-ul și… pare că a uitat și de lumină și de gaze și de întreținere… Hm. Lili nu știe cum să facă.
Altădată obișnuia să se supere și din frustrare să-i reproșeze că nu se ține de cuvânt. El devenea defensiv. Se certau.
De fapt, încercau să reconstruiască câte ceva din atmosfera copilăriei lor. Și le ieșea. Erau prinși în ciclul repetiției. Nu se mai vedeau, nu se mai auzeau.
Și sfârșeau prin a dormi fiecare cu spatele, în colțul lui de pat, ca și cum nimeni pe lumea asta nu i-ar putea înțelege. Nici pe unul, nici pe celălalt. Nu mai spun că în momentele alea Andrei, fiul lor, devenea ca prin minune extrem de agitat, nu te mai puteai înțelege nici cu el.
În ședințele de psihoterapie, Lili a descoperit cu stupoare că avea nevoie cumva să îl vadă ca fiind iresponsabil, un pierde-vară, ca să reproducă o parte din atmosfera dintre părinții ei și să-i poată spune lui ceea ce, copilă fiind, nu i-a putut spune tatălui, așa cât să se simtă copleșită de treburi, la fel cum o vedea adesea pe mama ei în copilărie.
Era ca și cum, la un nivel profund, de care până atunci nu avusese habar,
ea credea că nu poate să fie colaborare în cuplu și că soțul e un fel de copil care vine acasă ca la mama, nu ca la soția lui.
Psihoterapia generează insight-uri
Ei, acum că Lili știe că, dacă îl trage la răspundere, îl ceartă pe Tudor așa cum o făcea altădată mama cu tatăl ei, are toate șansele să obțină mai puțină implicare din partea lui.
Mai mult, începuse să-și dea seama că și el îi cere inconștient să devină un fel de balaur nemulțumit, cicălitor prin faptul că nu face la timp ceea ce a promis. Iar dacă se victimizează și îl scăldă în văicăreli și reproșuri, iritarea lui scapă de sub control.
Cum, n-are ea încredere că va face ce a spus că va face? Și ce-i cu toată această presiune și termen limită?
Roluri la care se invită
În astfel de momente, Lili nu mai e Lili pentru el, ci se preschimbă într-un fel de personaj din copilăria lui. Unul față de care nu a putut să-și manifeste revolta de copil și în relație cu care nu a fost nici permis un spațiu în care să greșească. Ca orice copil. Care mai face și prostioare.
Dacă Lili îi face vreo observație cât de mică, exprimă față de ea ceea ce nu a putut să manifeste când era pici. Devine nervos, ostil. Dar și în tentația ei de a-i atrage atenția se ascunde o confuzie de personaje, după cum am spus și mai devreme.
Nu-l mai vede pe Tudor, ci pe tatăl ei pasiv, neimplicat, care lăsa toate sarcinile casei în grija mamei ei. Ei, tatăl ei era un fel de frate neascultător, care-i răpea și din disponibilitatea mamei pentru el.
Lili își dă seama că, în propria ei familie, tinde să reproducă aproape identic schema infantilă.
Plânsetele lui Andrei după certurile cu Tudor sunt, în esență, un fel de chemare neconsolată a mamei, prinsă în ițele unor dureri de fetiță stimulate de interacțiunile cu soțul ei.
Pentru că a văzut în psihoterapie că reproșurile de orice natură sunt un prim pas spre dialogul surzilor, Lili a învățat să nu mai apese primul buton, sau, mă rog, să o facă mai rar. I se mai întâmplă când e foarte obosită sau stresată.
Oricum, într-o proporție mult mai mare știe că nu e cazul să poarte conversații cu el la cald, ci la rece, atunci când este mai calm, liniștit.
Reminiscențe ale trecutului lui Tudor
Trecutul lui îl face ca, în momentul în care Lili îi propune să vorbească, să se așteapte mai degrabă să-l certe, să-l tragă de urechi. La fel i se întâmplă și la serviciu.
Trăiește cu senzația că, dacă ceilalți ar ști cum este el de fapt, l-ar pedepsi pentru cât de incompetent este. Ceea ce descoperă despre este că este, ca și ea, prizonierul unor automatisme de funcționare deprinse în copilărie.
Tatăl lui obișnuia să-l umilească, să-l ironizeze și să-l pedepsească atunci când nu făcea la timp ce i se cerea. Mama lui nu intervenea să-i ia apărarea. Și, după cum deja ați înțeles,
intoleranța și eșecul merg uneori mână în mână.
Schimbări de perspectivă
Relația de cuplu a început să se scuture puțin câte puțin de ignoranța rolurilor la care se invitau în momentul în care Lili i-a vorbit despre cât de greu i-a fost ca și copilă să o vadă pe mama ei muncită, nefericită, și pe tatăl ei mai curând absent, neimplicat, un fel de copil mare.
Încet- încet, și Tudor a îndrăznit să se deschidă și să-i povestească lui Lili cum i-a fost ca și copil. Cât de neînduplecat era tatăl lui. Și cât de aspru îl pedepsea pentru cea mai mică abatere.
A înduioșat-o să și-l imagineze băiețel la cheremul instabilității emoționale a tatălui. În definitv, în străfundurile lui Tudor se află un ex-copil dornic de o privire mai blândă a tatălui, de o protecție mai mare din partea mamei.
La fel cum în ea se află o ex-fetiță dornică de o mamă mai disponibilă pentru joc și de un tată mai prezent.
Fără să știe, Tudor încearcă să reconstruiască scenele în care să i se facă frică de pedeapsă și de eșecul de a se face acceptat de tată și apreciat.
Influența privirii tatălui
Ceea ce descoperă încet- încet prin relația tot mai conștientă cu Lili este că el, copil fiind, i-a dat dreptate tatălui, prin identificare cu agresorul.
A scris lăuntric pagini întregi de justificări ale pedepselor părintelui a cărui valorizare și apreciere era cu atât mai râvnită, cu cât i-o refuza.
Așa a ajuns să creadă în străfundurile sale de băiețel că este defect în mod fundamental. Această convingere foarte veche încă îi sabotează succesul profesional. Nu își dă voie încă să fie un altfel decât îl vedea tatăl lui. Bun de nimic, nepriceput.
Doar că, iată, procesul autoreflexiv al lui Lili se mai prinde și de el, nițel, se ia câte puțin. Își pune din ce în ce mai multe întrebări cu privire la comportamentele și motivațiile sale adânci.
Face un prim pas în afara naivității de până atunci cu privire la formele de antipatie și respingere stârnite la serviciu și la care nu numai că a contribuit, dar i-au făcut imposibilă promovarea.
Furia îl împiedicase până atunci să vadă tendința la repetiție și reprezentase o tentativă dezadaptativă de a inversa la job raportul de altădată cu tatăl.
În loc de concluzie
Mai are cale lungă de parcurs pentru a se desprinde de influența abuzurilor părintelui, e adevărat… și cine știe dacă va descoperi suficientă motivație internă de a se desface în această țesătură autodistructivă.
Relația cu Lili nu face decât să aprindă o posibilitate pentru că, în definitiv, schimbarea ei de perspectivă ar putea să-l inspire.
Foto: Unsplash